SEFI!

Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni!

Navigation



CURSURI TEHNICIAN MASEUR

  Una din cele mai corecte şi sintetice definiţii ale masajului a fost formulată de reputatul şi regretatul profesor dr. docent Adrian N. lonescu, ca fiind: „o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni manuale sau mecanice, în scop fiziologic sau curativo-profilactic".
  Practicarea lui urmăreşte un scop igienic (de întreţinere a sănătăţii şi prevenire a unor tulburări funcţionale), terapeutic (de tratare a unor afecţiuni organice, funcţionale sau traumatice). Masajul este de asemenea legat de activitatea sportivă, aplicarea lui urmărind efecte stimulatoare (înainte de antrenamente şi competiţii), efecte trofice, liniştitoare, de dezobosire (după concursuri sau în pauzele din cadrul concursurilor), efecte remarcabile de refacere neuropsihică (pe cale reflexă) şi neuromusculară (pe cale directă, mecanică).
  În tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor datorate unor afecţiuni, în special la nivelul aparatului locomotor, masajul este prezent ca mijloc de terapie în cadrul terapiei generale, având o importanţă mai mare sau mai mică în funcţie de diagnostic. Efectele masajului ca mijloc terapeutic sunt remarcabile în special în afecţiunile traumatice, circulatorii şi neuromusculare la nivelul aparatului locomotor.
  Atât în cadrul orelor de teorie dar și la cele de practică se pune accent pe învățarea, consolidarea și perfecționarea manevrelor de masaj somatic, terapeutic, reflexogen și drenaj limfatic.

Durată Curs: 1080 ore (360 teorie, 720 practică)
Beneficiari: persoane, cu minim 12 clase, care se încadrează în una din următoarele categorii: persoane în căutarea unui loc de muncă, persoane inactive, șomeri, șomeri de lungă durată, șomeri peste 45 de ani, șomeri tineri, șomeri de lungă durată tineri.
Avantaje: Certificat de calificare recunoscut la nivel european,subvenție financiară după absolvirea cursului, consiliere și orientare profesională pentru integrarea pe piața muncii.
Tipul Certificatului Eliberat: certificat de calificare profesionala eliberat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice si de Ministerul Educatiei Naționale, in care se vor inscrie datele personale, tipul cursului care s-a absolvit si media de absolvire. Certificatul va fi insotit de o anexa, in care sunt inscrise competentele dobandite, in conformitate cu standardul ocupational specific ocupatiei pentru care ati absolvit cursul. Certificatul de calificare de acest tip este certificat recunoscut la nivel national si international, in conformitate cu legislatia in vigoare.
Competenţe generale: aplicarea NPM şi PSI; asigurarea condiţiilor igienico-sanitare; asigurarea perfecţionării profesionale; întocmirea documentelor de evidenţă; planificarea şedinţelor de masaj; comunicarea la locul de muncă; noţiuni generale de anatomie umană, microbiologie, igienă şi psihologie; pregătirea cabinetului de masaj.
Competenţe specifice: aplicarea drenajului limfatic; aplicarea masajului reflexogen; aplicarea masajului somatic; aplicarea masajului terapeutic; aplicarea masajului terapeutic; autopregătirea în vederea efectuării masajelor; stabilirea tehnicilor şi formelor de masaj.

Aplicarea masajului somatic
Masajul Somatic este perfect potrivit pentru a relaxa şi revigora corpul şi psihicul. Acesta este adresat pielii, ţesutului celular subcutanat şi muşchilor și urmăreşte o armonizare de suprafaţă a corpului şi destinderea psihică incipientă.
Imperativ necesară este aplicarea diferitelor manevre în ordinea procedeelor, astfel: netezire, fricțiune, frământat, tapotament, vibrații.
Masajul somatic se poate aplica la nivelul spatelui (lombar, dorsal, cervical), la nivelul membrelor inferioare, la nivelul membrelor superioare, abdomenului sau la nivel facial.
In functie de profunzimea si ritmul mangaierilor, masajul somatic poate stimula sau calma. De aceea exista doua posibile efecte pozitive dupa o astfel de sedinta: persoana poate sa se simta energica si vioaie sau, din contra, poate sa se simta relaxata si somnoroasa.
Pentru a spori starea de bine si de relaxare, masajul somatic se efectueaza cu uleiuri si crème parfumate special destinate acestei activitati. Masajul somatic se adresează tuturor categoriilor de vârstă.

Aplicarea masajului terapeutic
Masajul terapeutic este o solutie alternativa indicata in multe probleme de sanatate. Inainte de a se recurge la aceasta terapie, specialistii au in vedere tipul afectiunii si ceea ce se doreste sa se obtina in urma efectuarii sedintelor de masaj: efecte benefice pe termen scurt (spre exemplu, reducerea inflamatiei sau a durerii) sau pe termen lung, ca terapie adjuvanta, folosita in asociere cu alte proceduri terapeutice (kinetoterapie, fizioterapie, acupunctura sau reflexoterapie).
Este recomandat a se folosi în afectiuni ale coloanei (cifoza, scolioza, lordoza, lombalgia, hernia de disc, discopatia, lombosciatica); întinderi, contracturi, inflamatii articulare si musculare; diverse dureri (de spate, de maini si picioare, de la nivelul articulatiei soldului); afectiuni reumatismale: spondiloza, gonartroza, coxartroza; tulburari ale circulatiei sangvine la nivelul mainilor si picioarelor.

Aplicarea masajului reflexogen
Masajul reflexogen constă în identificarea zonelor reflexogene (reflexodiagnostic) acestea fiind identificate prin evaluarea morfologică şi funcţională a piciorului şi mâinii pacientului. Identificarea zonelor reflexogene este efectuată cu rapiditate pentru stabilirea tehnicilor de masaj și aplicarea procedeelor de masaj. Aplicarea masajului reflexogen este efectuată pe punctele reflexe aferente fiecărui organ sau sistem al corpului omenesc prin utilizarea procedeelor principale de masaj. Procedeele de masaj reflexogen sunt aplicate cu perseverenţă până la ameliorarea/dispariţia durerii pe zona specifică reflexă, efectele favorabile ale aplicării masajului reflexogen sunt evaluate, urmărindu-se permanent reducerea tulburărilor funcţionale a pacientului.

Aplicarea drenajului limfatic
Drenajul limfatic este un masaj uşor combinat cu aplicarea presiunii uşoare asupra ganglionilor limfatici, puncte cheie din organism unde se adună toxine pentru a fi drenate în sistemul circulator limfatic. Ganglionii limfatici se găsesc în regiunea gâtului, a sânilor, abdomenului, în zona inghinală şi a genunchilor.
Limfa este un lichid care circulă prin sistemul limfatic, rolul acesteia fiind acela de a elimina toxinele din organism. Aceasta se adună în ganglionii limfatici, iar masajul în punctele unde se găsesc aceştia stimulează eliberarea toxinelor din ganglioni. Implicit, este stimulat sistemul imunitar şi se tonifiază pielea. Masajul ganglionilor este însoţit de cel pe traseul vaselor limfatice pentru drenarea limfei.
Drenajul limfatic asigură o curăţire şi o regenerare profundă a organismului, de aceea, se recomandă în completarea regimurilor de detoxifiere pentru un rezultat optim. Tot prin drenajul limfatic se stimulează eliminarea apei stagnante din organism şi se ameliorează aspectul de coajă de portocală a pielii, mult temuta şi nedorita celulită, care deşi nu este o boală, afectează starea de bine a majorităţii femeilor.

EFECTELE MASAJULUI ASUPRA STRUCTURILOR



Asupra pielii:
- asuplizare, creşterea pragului sensibilităţii cutanate, influenţarea substanţei fundamentale şi a fibrelor elastice;
- facilitarea secreţiei glandelor sudoripare cu creşterea secreţiei lor, favorizarea penetraţiei substanţelor grase;
- vasodilataţie activă cu creşterea vitezei de circulaţie, ceea ce determină menţinerea echilibrului dintre circulaţia profundă şi superficială, creşterea schimburilor nutritive;
- creşterea pragului de recepţie al terminaţiilor nervoase cu analgezie;
- descuamarea pielii şi creşterea celulelor tinere;
- prin mecanism reflex, ce influenţează circulaţia şi metabolismul, contribuie la termoreglare;
- creşte schimburile respiratorii la nivelul pielii, ceea ce contribuie la menţinerea igienei acesteia;
- influenţează organele profunde prin intermediul zonelor reflexe Head;

Efecte asupra elementelor aparatului locomotor:
Asupra muşchilor:
- creşte performanţa musculară prin creşterea conductibilitătii, a excitabilităţii şi a contractibilităţii, prin creşterea elasticităţii muşchilor;
- accelerează refacerea muşchiului obosit prin creşterea schimburilor vasculare cu aport de substanţe nutritive proaspete şi îndepărtarea reziduurilor;
- creşte rezistenţa musculara la efort prin hiperemie;
- creşte viteza de refacere după traumatisme, atrofii;
- creşte sau scade tonusul şi excitabilitatea, în funcţie de tehnică;
Asupra tendoanelor şi tecilor tendinoase, fasciilor,aponevrozelor:
- creşterea supleţei şi consistenţei;
- activarea circulaţiei locale;
- combaterea stazei sanguine şi limfatice;
- stimularea proprioceptorilor.

Efectele asupra circulaţiei sângelui şi limfei
- la nivelul circulaţiei venoase creşte viteza de circulaţie şi uşor presiunea venoasă şi susţine valvulele venoase;
- circulaţia limfatică este intensificată de aproximativ 25 de ori;
- la nivelul circulaţiei capilare există efecte pasive (indirecte) şi active(directe) cu stimularea vasomotricităţii (deschiderea capilarelor închise),prin mecanisme mecanice, neurale şi prin eliberarea de mediatori chimici;
- circulaţia arteriolară suferă un proces de adaptare secundar modificărilor de la punctele anterioare, existând şi un efect direct mecanic, ambele determinând creşterea fluxului sanguin;
- munca inimii este astfel uşurată existând un efect de "digitalizare";
- valorile tensionale pot fi controlate în funcţie de necesităţi (scad lamasajul relaxant şi cresc la cel excitant);
- se constată şi modificarea compoziţiei sanguine - creşte numărul de hematii şi leucocite şi cantitatea de hemoglobină;
- astfel se realizează mobilizarea masei sanguine, activarea volumelor sanguine periferice stagnante, accelerarea circulaţiei sanguine şi vasodilataţie capilară, drenaj şi resorbţie cu ameliorarea secundară atroficităţii celulare.

Efecte asupra sistemuiui nervos:
- la nivel local se produce un reflex de axon cu vasodilataţie secundară;
- apar reflexe segmentare (prin interesarea segmentului medular şi a arcurilor reflexe) la care se asociază efectul reflex nesegmentar realizat prin acţiunea asupra zonelor Head (cutanate), Dicke (ţesut celular subcutanat), şi astfel sunt influenţate viscerele;
- prin mecanism suprasegmentar de transmisie la nivel subcortical şi cortical apar efecte sedativ-relaxante şi chiar hipnotice

Asupra ţesutului şi organelor profunde:
- prin masajul peretelui abdominal apar efecte directe mecanice cu reglarea secreţiei / excreţiei şi motilităţii viscerelor;
- prin masaj reflex de toate tipurile apar în mod indirect aceleaşi efecte.

Efectele masajului general:
- se stimulează în sens reglator circulaţia, procesele endocrine,secreţiile endocrine, hematopoeza, procesele coagulării;
- se intensifică schimburile nutritive cu creşterea temperaturii corpului;
- se produce relaxarea, scăderea sensibilităţii, reducerea tonusului neuromuscular sau dimpotrivă creşterea acestuia cu stimularea organismului, în funcţie de tehnica folosită.

Cursanții sunt instruiți în a urma reguli de igienă personală și nu numai și metode de autoprotecție.

Inapoi



Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană vă invităm să vizitaţi : www.fonduri-ue.ro.

web stats